E deja 4 dimineata. Imi opresc mijlocul trairilor si imi intorc capul spre locul de unde a inceput tot. M-am deplasat indiferent de timp prin fiecare colt cu verdeata si am reintalnit ce-am fost anul trecut, ca si cand as privi o insiruire de imagini si as asculta toate intamplarile. Fara drama. Doar constientizarea unor actiuni ce au in centru acelasi eu neobosit si neodihnit vreodata, ce-si satisface nevoile spontan. Mi-am salutat imaginatia cand mi-a fugit prin fata. Momentul in care realizezi cine esti, dar orice se leaga de asta e intr-un mod subliminal esenta ta. Identificarea pura si concentrata. Oricand ai vrea sa o explici, deja te-ai situat in exteriorul ei, iar cuvintele ce ar urma definesc o cu totul alta entitate creata de ea.

Sinceritatea duce la egoism, iar egoismul nu e permis sa fie aplicat decat propriei persoane. Senzatia de fericire, de calm, de regasire, toate sunt doar ale tale, iar transmitandu-le, nu faci altceva decat sa le imparti, sa le lasi descoperite si sa nu-ti mai apartina. 

Si-au gasit locul, s-au invelit si stau in siguranta, sub acoperisul memoriei. Nu era in stare sa le asculte nimeni, asa ca au trecut unde vor ramane pentru totdeauna. Toate informatiile din exteriorul asta turbulent.Acum, fiind acolo doar pentru mine, pot continua fara a ma teme ca cineva mi le va primi, doar citindu-le.

5 dimineata, ca in noaptea aia cand am venit in Bucuresti si mi-ai gasit casa. Cinci dimineata si acum, intr-un oras ce demult ii spuneam acasa. Simt cum a imbatranit pulsul blocurilor si mai ales oamenii. Simt viitorul de parca m-am reincarnat atunci. Stiu ca-l traiesc, pentru clipa precendenta.

N-am mai fost de mult acasa. Mi-au delimitat soseaua, si gardurile vii le acopera pe alea de fier. Plec singura prin supermarketuri si-mi strang ideile. Invat sa aleg ce ma bucura. Nu mai incerc sa-mi rezolv problemele, caci nu exista, ci doar le cream aducandu-le in prim-plan. Reprosurile, in schimb, le primesc indiferent de  invelisul viu si propriul univers. Pornind mereu de la zero, ca atunci cand sunt pregatita sa invat orice nou, ii las sa ma educe, atat cat sa pot convietui fara panica indusa de partile autiste ale creierului meu.

In plus.. nu e nimeni acolo sa-mi grabeasca drumul spre nicaieri, nimic de facut, inafara de responsabilitati medicale. Ma recunosc exact. Sunt eu in toate locurile, cu toate expresiile feţei. Ritmul imi e setat atat de diferit, doar din cauza alter-egourilor diferite ce ies in faţă. Pot sa imi las pasii sa curga si marea sa-mi ude picioarele in unde, oriunde.  Tot ce am vrut mi s-a adus asa incat sa imi doresc in continuare sa nu-mi pierd motivatia. Vibrand mereu pentru o mica implinire ce-o urmaream, un bulgare de fericire imi radia precum un soare bland incalzeste oasele roase de-atata timp. 

*

Am gasit-o lucind pe asfalt. Printre felinare si drum modelat de artistul serii. Atatea planuri umplute cu sentiment, dar tre sa alegi. 

*

Cafenea deschisa in toiul noptii. La strada, intr-o intersectie. Parca imitand tabloul, o singura silueta masculina inauntru, cu palarie neagra, afumand toti angajatii. Asa se plimba de vreo 7 seri. Cautand si cautand locuri cu bauturi fierbinti goale si.. de fapt nimic, ci doar implinirea generata de drum, nu de scop.La fel ca si el am simtit nevoia de evadare, de parasirea tuturor bunurilor materiale si incercarea de a descoperi ce-mi trece prin sange, stilul de viata ce aveam impresia ca ma reprezinta, dar nu imi este permis sa il abordez complet, mai ales prin exces si vicii. Substanta din mine cauta alte substante si m-a salbaticit. Am zacut in aburi de alcool pe fiecare centimetru de plaja ce m-a chemat vreodata la el. Cu zeci de fiinte umane in juru-mi, am rupt ca sa impartim, pana si din oxigen. Am pulsat si langa mare, singura, sa revad in oglinda ce am facut in ultimele ore si sa-mi  analizez neinfluentata, impulsurile. Asa de fericita eram ca faceam cel mai banal lucru lumesc, exersat inca dintr-o era preistorica si atat de ordinar: sa simt. M-am deschis tuturor strainilor ce-mi ieseau in cale si-mi doream sa-i cunosc mai indeaproape, traind si vibrand, nu ascultandu-le povestea. Ne unea acelasi nimic ce-l aveam, ne lăsa sa ne miscam, sa ne observam -fara intrebari si raspunsuri  ce ne-ar fi antrenat in discutii ce ne tineau in loc ore in sir-  in fond, iluzorii. Cand m-am transformat intr-o persoana bazata pe instinct, impuls si intuitie, nu m-a impiedicat vreun ceva sa umblu goala pe dinauntru…  acumuland totul increzatoare in situatiile in care ma plimbam.

Nu înţeleg ce-i aia înfrânare. Poate chiar o practic, dar nu stiu ce-i asta. Atunci, nu m-a oprit nimic.  Nici macar sa ma dezbrac din ce in ce mai mult de inhibitii si sa-mi las sufletul sa respire prin porii pielii.

Totul s-a oprit cand o inima a pompat prea multa .. sinceritate.  Am simtit adrenalina, ma elibera, in jurul meu se creease doar reflectia lumii mele si aveam impresia, din nou, ca atunci cand deabea iesisem printre oameni ce apartineau diferitor clase sociale, ca doar de asta e nevoie pentru a te apropia de oameni. Am mai scris despre asta si cineva mi-a rupt hartia si i-a dat foc, chiar daca putea sa fie ca un e-mail, aroma unei scrisori vechi, vechi, lipita cu stampila. Nu lectia invatata face diferenta, ci alegerea. E dreptul tau sa te razgandesti oricand, chiar daca ai luat deja o decizie in urma unui alt eveniment. E propria ta lume, si bula colorata de inconstient. Poti invita oricati prieteni in universul tau intim, ii poti da afara doar gandindu-te la asta, iar frica n-a trecut vreodata pe aici. 

Nu pot sa mai retusez nici macar ceata din fata ochilor. Trauma dinaintea primei mele operatii cu bisturiu si amintirile vizuale de pe vremea cand dormeam intr-o mare aparenta de alb, focar de infectie si depresii zilnice, cu asistente supraponderale ce imi ignorau orice cuvant sau lacrima, e potolita acum de frazele , concretizate aici ce ma urmareau la tot pasul si nu puteam decat sa incerc sa mi le adun, sa le organizez in concepte, sa apara negru pe alb ca mai apoi, deja dezamagita, sa le vad disparand de sub ochii mei.

*

Si-mi tot repet: imi sunt destul. 

E clar. Femei fiind, alergăm cu zâmbetul pe buze după complimente inteligente şi cu o bază sentimentală. Căutăm reacţia şi rezistenţa; o rezistenţă nesfidată de limbajul corporal -cum se întâmplă de cele mai multe ori când o femeie o apreciază pe o alta.În cazul ăsta, reacţia aceleia ce apreciază, e învăluită de multă instabilitate emoţională (respectiva mimându-şi sinceritatea sau lăsând să intre dubii ce ar confirma faptul că din moment ce există sinceritate în compliment, acel “îmi place” devine mai puţin valid întrucât nu există egoism, invidie, dorinţa de posesie a acelei calităţi, deci şi varianta asta îşi pierde din credibilitate). Nu consider că trăim într-o aşteptare continuă de cuvinte potrivite sau declaraţii, nu încape nici măcar îndoială de faptul că orice înclinare a capului poate stimula respectul de sine.

După ce ai disecat întrutotul şi multilateral gestul drăguţ, ca femeie, nu-ţi mai rămane decat să-l ironizezi în caz că a fost exprimat pe un timbru vocal neadecvat, ca mai apoi să cerşesti (sau nu, dacă ai evoluat de la tehnica asta slabă) să fii tratată ca o … curvă. Să intre încălţat în tine.

Ăsta e termenul, orice femeie căt de cât cunoscatoare a internetului sau chiar a străzilor, apreciază cu adevărat, cu invidie, intrutotul calitatea de a te putea elibera şi ajunge din nou la conditia primară a femeii, asa cum am fost catalogate încă de la Facere, drept curate, dar nu prea. Imaginează-ţi pornstaruri celebre, scriitoare vulgare şi stripteuze îngrijite şi cu atitudine superioară (nu mai vorbim de acele prostituate ce îmbină utilul cu placutul şi reuşesc să-şi completeze nevoile primare ale societăţii într-o noapte). Aparent, e o treabă murdară de la un punct, întradevar, dar conceptul zace în noi, ca structura sublimă ce ne reprezintă.

Aşadar, legătura se creează, “ce” ajunge  “cineva ce a expus ce-ul pe tonul prielnic” şi urmează frecvenţele instabile, haotice, excitaţii psihologice că urmezi instinctul şi nu-ţi mai vine să te lamentezi despre ultima ţigară, după asta se face rost de orice. E un cerc atât de vicios. Cu unul e incest, cu altul perversiune, cu alta e lesbianism, cu altul e dezintegrare, iar undeva ca viciul plăcerii, există un altul ce e moarte;  (o moarte văzută drept regenerare, precum pielea moartă de la marginea călcâiului.  În perioada aceea din a ta viaţă, toate principiile personale după care te-ai ghidat se învechesc şi au nevoie de update. Poate părea greşit trecutul, dar e vorba de a nu regreta şi a nu neglija că nu există greşeli ci doar greşeală, se întâmplă doar o data cu un lucru, om, din cauza lipsei de cunoastere şi aşa greşeala schimbă numele cu experienţă. Alegerile proaste repetate par acum că te înneacă, dar ai dreptul să te urci peste ele, la suprafaţă şi să le sugrumi o perioadă ca mai apoi să-ţi placă apartenenţa lor în tine şi să le accepţi. ) Toate non-valorile astea ce joacă rolul unui stil de viaţă pentru noi, atâtea, se domină una pe cealaltă. Se întâmplă atunci când îţi focalizezi atenţia pe un anumit barbat sau pe o anumita femeie. (element fain imbrăţişează situaţia atunci când sunt amândoi şi nu se formează niciodată eclipsa totală).

Următorul pas. Tu şi lumânarile. S-a dus dracu’ pe drumul său aşa cum te duci şi tu fară să-ţi dai seama înspre al tau, acum că te bucuri iar de tine. Substanţa ce a făcut experienţa posibilă s-a dus şi eşti pregătită pentru o altă frecvenţă cu mediu propice de dezvoltare a unei alte laturi bizare, animală sau perfect cizelată.

 Unşpe fix şi viaţa chiar e viteză, iar femeile instrumente de măsurat in vid.

Aşa sunt femeile, fustă scurtă..

Trust your boots, legs, waist, boobs, arms, lips, eyes, hair.

Visam presedinti americani ucisi inainte de conferinte si ma trezeam in panica si transpiratii sambata dimineata, crezand ca e luni, ca imi ratez rehab-ul promis mie, ca nu o sa reusesc daca o tin tot asa. Speram ca aud voci ale unor persoane ce s-au pierdut pe un drum ce nu mai e comun si tresaream langa perna. Ascult asa multe povesti si solutii incat activitatea cerebrala imi sporeste semnificativ. Borcane de pastile capsule, pe masa din bucatarie si sunt toate ale mele, toate pentru mine. Le inghit doar dupa ce-mi vibreaza cate un organ intern si ma calmeaza doar aparent. Fizic, exterior toate decurg asa bine; intern, psihic, emotional aud sute de mii de sunete pe secunda, vad tone de pixeli si simt vibratiile intregii tari. Am dificultati in a tine pixul corespunzator, ma gandesc la substante si ce beneficiu mi-au luat. Nu cunosc ‘regretul’, ‘tristetea’ doar un peisaj melancolic si usor apasator. Ma obisnuiesc, iar anormalul devine acum total cunoscut, se simte ca acasa.

Mi-am petrecut noaptea in oras, cu lume multa si cunoscuta. M-am plimbat cu ei pe strazi, dupa care m-am plictisit si simtit ca-mi intrec limitele bunului simt si mi-am continuat drumul singura cu voci in cap si cativa mililitrii de alcool ce nu rezonau cu nimic din mine. Niste intrusi ce m-au ajutat doar sa mentin aparentele ca sa ma integrez in betia gesturilor majoritatii. Locuri noi cu aceeasi vibratie de cacat, cu o memorie a locului patata de diverse generatii. Nu-mi poate indulci amintirea nicio turta dulce, niciun 3in1 sau Kürtőskalács ce odata avea efect antidepresiv. 

Am mai mult cer senin deasupra mintii decat inainte, mai multa libertate si mai multa muzica disponibila pentru a gasi adevarul si intelegerea suprema, accea trasmisa de arta, incontestabil lucru identificarea cu opera.

Azi-noapte, lume mai mult sau mai putin intalnita anterior, imi transmiteau energii pozitive, se aratau curiosi de starea mea actuala si-mi ofereau de la tigari la alcool. Ii simteam atat de dispusi incat mi-as fi putut satisface si alte dorinte mai intense, de alta natura, mai scumpe, doar ca nu era momentul, locul si le receptam pozitivismul drept un interes. Interes deloc malefic dar interes ce-mi putea penetra emotiile doar atat cat sa zambesc. Ma bucur ca am iesit din casa, dar nu ma misca faptul ca nu am si intrat intr-o stare superioara celei actuale. O lume bipolara. Aliante si organizatii locale, nationale, internationale.

“Acolo unde am stat pâna acuma, am tot încercat să-mi închipui cum e lumea. ştiam că trebuie să fie cumplit de mare, cumplit de frumoasă.”

Cand m-am intalnit cu Henry in cafenea (inainte sa soseasca i-am scris un bilet delirant despre cat de mult imi placeau scrierile lui, intreand ce mai puteam face, intelegandu-i dispozitia bizara, abstracta, nerusinarea), ochii lui erau intunecati si severi. Era egoistul suprem amplificat, in exclusivitate artist, avand nevoie de trufia mea, de ajutorul meu- si cat de bine il intelegeam. Nu era niciun sentimentalism. Doar munca lui, devorand totul. Ma treceau fiori pe sira spinarii. Si cum vorbea despre June. June era complet discreditata, respinsa, pentru ca era inutila- asa cum voi fi si eu intr-o zi, cand va avea o noua nevoie.

Esecul lui personal, imi dau seama acum, inafara de imposibilitatea de a iubi, este durata scurta a credintei sale. Nu investeste suficienta credinta ca sa realizeze miracolul. Nici un miracol nu este posibil fara credinta.

Discutia nu-i era de niciun ajutor, stiu. N-am facut decat sa ne scuturam de o ostilitate care ne sufoca pe amandoi.

Efortul pe care il fac pentru a schita, cizela, demarca, simplifica este imbecil. Trebuie sa ma las sa curg in mai multe directii. Macar am invatat un lucru important: sa gandesc, dar sa nu gandesc prea mult – ca sa pot sa ma desprind si ca, atunci cand apar evenimentele, sa nu fi construit un baraj intelectual in calea lor, intervenind in fluxul vietii prin pregatiri scrupuloase. Gandesc atat cat sa mentin un strat superficial de inteligenta treaza, doar cand imi perii parul, imi pudrez fata, imi fac unghiile si scriu in jurnal – nu mai mult. In restul timpului lucrez, transcriu, lucrez. Si ma las in voia impulsului.

Dimineata. Dragostea mea cea mai tandra e pentru Hugh- ceva inalterabil, neschimbat, fix: copilul. El are locul cel mai sigur, cel mai moale.

(Anais Nin – “Incest”)

Totul e violent si totul e stralucitor, viu, promitator, spiritual.. minunat.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Din nou cazand in derizoriu, din nou trupuri cazand datorita fortei gravitationale. Amplificari si accentuari, fara stari, au trecut drept visari si viata ne e somnul, iar visele-s clipa. Fara ‘ a ne inhiba’ cand vine vorba de adresare in fata unui public, mai ales virtual. Fara versuri melodice, parti din tablouri scumpe, doar citate abrutizate si concretizate. Tot imbratisand senzatii primare si degradate, tot cochetand cu ochi dati peste cap si romante rezultand in prabusirea universului.

Aceleasi povesti, de la baze pana la finalul ales si premeditat pentru sine. Zeul nostru cu ‘dumne-’ in fata, tot pe licuriciul ala alb a aselenizat, iar astrele lui au aceleasi soarta bine-determinata cu stelele noastre.

Imaginea din ce in ce mai deteriorata si dusa la extremul digital, picurarea esentei la fel de greu notabil, iar cei ce urmaresc licitatia, din ce in ce mai putini.

Exteriorul a fost mereu rece, alteori de gheata, caldura interioara l-a topit mereu, ducand la rezultatul distorsionat ce te face sa revii la conditia oarecum echilibrata a binelui si raului.

Pulseaza, apasa, zvacneste acelasi oxigen din trup, nestiind daca evadarea lui e raspunsul unui surplus sau a unei viitoare asfixieri. Urmeaza sugrumarea statorniciei.

Unde e pumnul plin de sange ce-si desfasoara bataile in alerta cand nu intelegi nimic, iar orice lovitura a atins o rana deschisa, plina cu puroi. Sa-mi mai caut conditia fizica dorita cand persoane carora le lipseste cu desavarsire s-au impacat deja cu asta fara sa fi avut vreo implicare in propria lor distrugere?

Ipohondria se presupune ca si-ar pune semnatura atunci cand sanatatea se varsa in rauri pline de viata ce ajung in ocean ca mai apoi sa devina aburi, nori, picaturi si din nou zacaminte ale pamantului, dar boala din cap ce imbatraneste imediat si fara alte circumstante organele, unde se adauga?

Depresiile sunt cunoscute pentru oameni slabi si inconstienti, nu o neg, dar unde incadrezi scarba si dorinta de a lasa jegul sa te acapareze printre pseudo-valori? Delasarea nu exista, doar nu-stiu-cum.

In rest… inca o data carti ce nu vor fi scrise, dar mai ales citite,  la intensitatea tanjita, iar personajul principal nu va muri niciodata ca macar sa se poata vorbi despre utopii adevarate -caci imposibilul e pentru oameni imposibil de educat-.

O falsa inmormantare a actorului in proze ar duce la purtarea cate unei masti de lut ce ar acoperi substanta.

Fail.

Prev(ăd)estesc lumină caldă şi drumuri cu ciment lin, dar cu rădăcini adânci. Cer schimbător şi mii de vietăţi deasupra porilor. Presiune mereu atmosferică, percepută drept deranjantă la o anumită  perioadă de timp. Ceva îmi scormoneşte în timpan.

Inspiratia accentuandu-mi-se datorita postului  “Draga omule, drag” al fetei cu soparla, un blog gasit prin miliardele astea de imagini si scrisuri de pe internet. Gazda a unor desene digitale ce au servit drept concretizare a multor principii din viata-mi; in special a unuia ce m-a facut sa-mi privesc fata-n fata existenta si iubirea ce ar trebui sa i-o port, doar pentru ca exista, fara critica sau argumente realiste.

Fundal verde, clar haosul lumesc prezent si incercuit circular de o structura perfect organizata. Mai apoi o sa o vezi pe ea, eu, cealalta. Cu parul lung, nuanta naturala, corpul aproape dezbracat , fata semi-acoperita de o masca, aparent identica cu chipul ei, picioarele ce ajung sa se uneasca si sa-si piarda din materie, iar in dreapta sa, ii vezi doar spiritul, dornic de afirmare.

Exista o femeie. Il iubeste. Ii vorbeste arogant, ii plange in fata si apoi il uraste. Mai intai isi ia tot ce-a sacrificat in ea si i-a oferit lui, iar mai apoi… il iubeste. Din nou. Pana cand el ajuta la distrugerea omenirii; a ceea ce inseamna puls, vibratie si sentiment pur pentru el sau pana cand amandoi se tarasc in noroi, se tavalesc, inghit tot acidul sulfuric si mor.

Exista un barbat. O iubeste. Ii vorbeste arogant, ii plange in fata iar apoi o uraste cu toata fiinta. Incepe prin a-si strange toate amintirile si pune graunte cu graunte pana face un munte, de praf, pe care-l trage pe nas, intra-n intr-o coma a psihicului, mai degraba o stare patologica, iar mai apoi o iubeste. Pana cand se ameninta cu moartea reciproca, se imbratiseaza  dupa care isi jura despartire.

Intr-un final, iti dau impresia ca sunt meniti unul pentru celalalt si ca instabilitatea lor psihica e compatibila, perfect simetrica ai putea crede. Gresit. Valul asta inefabil care si-l pun peste ochi, pe care-l picteaza apoi sub umbra unui cuvant reprezinta limitarea, stagnarea, distrugerea, incertitudine constanta si rezervarea unui loc pe scaun, la geam, langa restul populatie din zilele noastre ce merg cu autobuze cu inscriptie diferita dar cu aceeasi viteza si chiar in acelasi sens. Sunt cei ce nici nu si-ar insusi vreodata in gandirea si faptele lor cotidiene, notiunea de spiritual sau macar sa incerce sa creeze universul asta, propriu; lumea autista de care fiecare om si-ar dori sa dispuna, pe care doar si-o exprima diferit, subiectiv.

Alerg din ce in ce mai tare si raman surprinsa ca un concept ca deja vu sau presimtire nu exista. Nu am niciun cunoscut in jur, sunt la marginea cealalta a lumii, atat geografic cat si cultural si aceleasi tipuri comportamentale, aceleasi senzatii starnesc in mine pioni in acelasi cerc. Despre intelepti ce nu se cearta niciodata si adevar absolut doar se discuta, dar pana si modelul cel mai potrivit al acestei caracterizari face parte din aceeasi specie, si-si tradeaza la un moment dat natura. Unii poate nu stiu cum au ajuns acolo, au experimentat prea brutal panica iar acum tac. Astia ti se par intelepti; alt tipar, se pare, dar cei ce ar avea un fior rece in spate daca s-ar putea sa le analizam gandurile si procesele mentale si mentalitatea transpuse pe un ecran.

Nu ar trebui ca fiece frază să înceapă cu nu, doar că obervăm la un moment dat, cum nu putem rupe câteva secunde din timp sau din al nostru program prea ocupat de banalităţi pentru altfel de discuţii decât cele în contradictoriu.

Temperatura scăzută, valorile cu minus in faţă si maxilare încleştate îi ţin aceeaşi piesă pe repeat minute in şir. Îşi ia cutia de bomboane, presărate cu zăpadă şi o vede plină de pastile, substanţe antibiotice reci si fiole. Bassul  relaxează pe interior si îi contractă muşchii din jurul ochilor. Îşi priveste lumea virtuală în faţă si constată constant detaşarea. Sutele alea de prieteni de pe diverse site-uri de socializare pe care le vizitează regulat nu-i pot întinde nici măcar o scrumieră in semn de apropiere.

Sărbătorile. Spiritul sărbătorilor precoce. Senzaţii infantile suprimate. Cred că doar ele sunt responsabile pentru constientizarea asta ce o izbeşte de pereţi- mai impunator decât orice act sexual sălbatic experimentat anterior; şi crede-mă au fost câteva-. Zilnic îşi trece limitele, încalcă principii de orice natură si-şi deschide mintea alături de suflet, gata pentru o conectare din realitatea imediată… dar tot ce primeşte drept raspuns nu o va putea satisface vreodată.

Găseşte plăcere în sunete, amintiri si timp alocat pentru repaos- ce rezultă şi el la rândul lui tot in energie răspândită undeva in univers-. Doarme atât de puţin şi trăieşte atât de intens clipele suspendate de vreo constelaţie obscură pentru organele umane. Se coboară şi se ridică pentru o înţelegere cât mai apropiată. I se confirmă încă o dată că discuţia avută nu aduce decât un beneficiu superficial, rob al timpului si al destinului ce unii nu-l percep drept subiectiv.

Suntem două acum. Nu ne îngrijorăm când cerul ni se întunecă si încălţările se udă. Păşim chiar mai atent şi le analizăm gesturile. Altădată ar fi comentat la vreo discutie, s-ar fi văzut parte dintr-o scenă a unui film psihologic, dar orice adresare directă e clar că le-ar provoca dezgust. Tocmai garantata respingere le tradează frica, nesiguranţa in faţa vieţii ce o duc. Ar putea sa le vorbeasca răspicat despre orice subiect propus, sau măcar o opinie i-ar fi la îndemână. Se uită prin agenda telefonică după un presupus partener, macar unui de conversaţie căci e conştientă de faptul că din independenţă nu va ieşi prea curând. Totuşi atâtea chestii au ţinut-o captivă şi s-a luptat cu demonii scăpaţi de după gratii de psihic, dar o fiinţă, una umană, nu e capabilă să-şi permită decât un bilet spre târâmul secret dar nu-şi fac bagajele decât dacă li se garantează un final pozitiv.

Un spatiu, un timp, un alt loc. Vrem să ne pierdem fără remuşcări. Esenţa gândurilor mele şi… eu.

” Comand trei votci simple si-i arunc un zambet consolator. Imi raspunde cu o figura indiferenta, asa ca imi incrucisez bratele, imi presez tatele ca sa formeze un decolteu impresionant si accept bauturile cu o incruntare ostila.  [...] dau pe gat ambele pahare aflate in posesia mea, trantesc paharele goale pe bar si apoi il smulg pe cel din mana lui si il dau si pe asta pe gat.

Dureaza cateva secunde pana se face simtit efectul si apoi sunt cuprinsa brusc de o greata violenta. De-abia mai pot sa respir. Stomacul mi se intoarce pe dos. Imi duc mainile la gura ca sa-mi stapanesc senzatia de voma si ma concentrez profund asupra respiratiei, inspir, expir, expir, inspir. E groaznic. Ma doare.

[...] gustul acid de voma si votca urcandu-mi in gat. Stomacul imi e cuprins de spasme, ceea ce ma face sa ma incovoi si sa-mi duc mana din nou la gura.

Trebuie sa ma concentrez. Asta e tot. Daca reusesti sa iti imaginezi ca nu-ti e greata, nu o sa-ti mai fie.

Ma gandesc la tata.

Tata care citeste ziarul la masa din bucatarie.

Tata care doarme in fata televizorului.

Tata.

Imaginile sunt deformate ca niste negative expuse la lumina. Capul mi se intuneca pentru o vreme si simt iar o greata puternica in stomac, dar apoi un nou montaj de ganduri imi patrunde in minte.”

(Helen Walsh “Brass”)

” Curand am devenit atat de obsedata de ideea de sex cu o femeie, incat nu mai puteam sa-mi limitez fanteziile la taramul exprimarii prin masturbare si acestea au patruns in existenta mea cotidiana.  Deodata vedeam femeile prin ochii unui barbat pasionat de pornografie. Colegele mele de la scoala, profesoara mea de engleza si casieritele au devenit brusc candidate la Escort, MenOnly, Mayfair si preferatul meu, Club Magazine. Si toate activitatile feminine, chiar si cele mai nevinovate, s-au incarcat de conotatii sexuale. Un zambet, o privire, modul in care isi tinea o fata prin parul. Atitudinea. Toate erau semnale, constiente sau inconstiente, exprimand obiective sexuale. Puteai sa-ti dai seama care era tarfa numai dupa felul cum se imbraca o fata in uniforma de la scoala. [...] Reduceam fetele la corpuri sau bucati de corpuri.

[...] Nu ma vedeam niciodata insa pe mine ca pe un obiect. Si nici nu ma identificam cu femeile pe care le transformam in obiecte sau cu barbatii care le transformau in obiecte. Ma vedeam ca pe ceva complet diferit, ca pe o ciudatenie asexuata innebunita dupa sex.  [...]

Privind retrospectiv, realizez ce imagine distorsionata a lumii mi-a oferit. Nu cred in opinia aceea feminista care se vehiculeaza si care considera pornografia responsabila pentru orice rau facut de barbati femeilor, dar nu e nicio indoiala ca pornografia mi-a afectat simtul realitatii. Ideea ca toate fetele tanjesc dupa asta, ca sunt dornice sa fie tratate ca niste tarfe imputite si neobosite la fel de mult cum tanjesc sa fie rasfatate ca niste printese este implicita in mesajul sau.

Modelele porno si dansatoarele de striptease fac ceea ce fac pentru ca le place. Nu pentru bani. Tanjesc dupa sex. Chiar am crezut asta timp de douasprezece luni. Si cand am descoperit ca nu e asa, constientizarea acestui fapt m-a zdrobit. “

(Helen Walsh, “Brass”)

Desigur. E ca atunci cand ne apareau flashback-uri cauzate de vizionari nocturne, in care luna juca rolul principal, cu diferite masti, mai mult sau putin complete sau de un sistem imunitar mult prea prafuit, innecat in adrenalina, gauri in stomac sau infectii ce luau primul autobuz spre urmatorul organ deja afectat.

Unde e liftul? Lumina s-a oprit in dreptul cifrei… 9, dar nu ne aflam nici in al noualea cer, de fapt nu ne mai aflam deloc. Daca e vorba de nori si vreme, avem picioarele pe pamant si creierii rupti, pe peretii sticlutelor transparente, precipitatii abundente.

 Oamenii  vorbesc mereu despre vreme, in vara sa fie mai rece, in iarna mai gentila zapada cazuta. Am avansat, simt asta, anotimpurile mi le schimb dramatic si dubios de rapid. Englezi nesuferiti, puteti vorbi doar despre vreme, mi-as dori sa treceti peste etapa Alecsandri si sa va dezbracati brutal de inhibitii in comunicare inca de la prima intalnire. Ar fi mai profunde liniile trasate de unghii pe spate daca nu ar cadea picaturi de ploaie, si muscaturile mai adanci daca nu mi-ai sublinia norii de pe cer. Dar asta e alta poveste…

Chill in. Chill out. Chill in and out, caci tocmai m-am intors dintr-o calatorie cu uleiuri parfumate si moskul si mandarina, ciocolata topita si crini salbatici, piele hidratata si tuse seaca. Bucati de plamani vibrand negativ in acelasi dans, pe aceeasi muzica, chill out.

Cum Beethoven  si multi altii au exprimat prin propriile trairi ca ai nevoie de un handicap fie el fizic sau psihic, pentru a creea inedit si a iesi din monotonie, asa simt nevoia sa ma plimb pe coasta Marii Adrenalinei un an intreg, nu conteaza ca talpile vor ceda, articulatiile miscandu-se haotic, pielea se va deshidrata iar senzatiile de foame si sete se vor instala rapid, totul pentru a schimba destinul unei utopii.

As fi plecat cu ei, iubesc diversitatea, dar trebuie sa va suport si maine cu nervii matinali intinsi la maxim, printre foi si sali inchise. Coridoare mai inestetic pictate nu exista. Nu e paleta de culori de vina, ci aerul ce l-ati respirat cand ati pus culoarea.

“Trebuie sa vin odata sa-ti cunosc prietenii!” mi-a spus pe un ton ingrijorator dar mai ales curios.

“Nu, nu trebuie.”

Since love hides in the strangest places
Love hides in familiar faces.
Love comes when you least expect it.
Love hides in narrow corners.
Love comes to those who seek it.
Love hides inside the rainbow
Love hides in molecular structures.

… iar acum cer o tigara in gara. N-am crezut niciodata ca ma voi rezuma atat de mult intr-o simpla plimbare spre bucale. Dar aud un zgomot asurzitor si-mi amintesc. Am cerut chiar bani si foite la intamplare pe strada, in gara, la metrou.

Revin. Era doar un tren scartaindu-si sinele pe timpanul meu. O astept pe ea, singura ce ma poate completa spiritual. Intarzie din nou. Apare o imagine. Flashback-uri sau poate totul contureaza viitorul.

Imi amintesc cum devoram inghetata cu caramel si ciocolata intr-un Mc. Visam atunci ca prietena mea zace in coma in baie. Intre timp, m-a sunat. Vorbea ciudat sau poate eu nu auzeam un altfel de sunet. Nu ii convenea ceva, asta-mi mai amintesc .

Aveam peste o zi sa-l sun inapoi pentru a-mi explica ce am conversat dar avea si el sa fi fost mai mult decat mări, oceane de praf.

Acum ma uimeste ca puteam vedea ce o sa fac peste cateva ore. Sa trec de la o tigara ceruta la bani sau mai grav, o foita. Ii multumesc omului din gara ce mi-a oferit ocazia de a scoate fum din plamani in timp ce asteptam, doar asa, ca sa nu ma pot plictisi. In cateva secunde, imi imaginam pachete de tigari si dulciuri.

Se deruleaza totul rapid. Iar. Din nou. Le-am avut pentru o perioada, candva. Dar cand? Nici asta nu-mi amintesc.

Ajunge. Trenul are intarziere, ne urcam, ajungem la metrou. Incepem sa pierdem din partea financiara si din minti. Totusi, era diferit de cum aparea in deja vu. Nu vedeam tragedia, nu simteam nimic dramatic. O apa cumparata.

Acolo, unde mancam inghetata cu glazuri, ma vad chemand persoane pentru a o ridica pe prietena mea de pe gresia rece. Cineva raspunde la apel. O aduce si plecam in Fabrica.. intram cu 25lei si ramanem cu bani insuficienti pentru mancare si tren.

Pentru prima oara se intersecteaza filmele mele. Ajunsi in gara cautam bani pentru a manca si a ajunge acasa. Ne luam tripuri, filmul deja il mai vizionasem o data. Drogate, fara bani, nemancate, insetate, cerem 1 leu, 1 tigara, 1 gura de apa.

Am aterizat. Acasa cu gandurile noastre. dorm solitare.

imi tai blugii cu.. numele

!?

Damian Marley. Nas. Patience

D u b l i n

Numele tau. Bitza. Goana dupa fericire.

Buna! ne-ar sta bine impreuna

dar tu esti pierduta.

Ramanem prieteni.

Faithless I confessI smoke weed light i can’t see realise kitchen lonely

Sleep.

And I touch your face, I call your name…

my cocaine.

I don’t mind.

See you across the street, wha’t s going on, you better stop before you go and break my heart . . .

People pushing by and walking off into the night.

ne vad dupa rulota

Suntem mutanti (pentru) ca ne mutam.

Avem umbrella rupta ca noi…

Iti baga un apropo pe gat!

Like other men do, give me some money, too.